Cei care au luat parte la experimentul care durează de 15 ani şi care a costat până acum 40 de milioane de dolari speră ca realizarea să îi înveţe cum să creeze microbi speciali.
Există însă temeri că această tehnologie ar putea fi folosită pentru a produce arme biologice, motiv pentru care, la solicitarea preşedintelui Obama, Comitetul american pe probleme de energie şi comerţ din cadrul Parlamentului se va reuni săptămâna viitoare pentru a discută implicaţiile acestei descoperiri.
"În studiul sau, Comitetul ar trebui să ia în considerare potenţialele beneficii medicale, asupra mediului înconjurător şi a securităţii, precum şi potenţialele riscuri asupra sănătăţii sau siguranţei, " a precizat Obama.
Cercetătorii au lucrat cu o variantă sintetică a ADN-ului bacteriei, transplantată într-un alt microb, "golit" pe dinăuntru în prealabil. După mai mult încercări, noul microb a prins viaţă şi a început să se multiplice în vasul de laborator.
"Este prima celulă sintetică făcută vreodată," a declarat Craig Venter, cel care a coordonat cercetarea. "Este prima specie de pe planetă care se auto-multiplică şi al cărei părinte este un computer." Venter a adăugat că va încerca să folosească bacterii pentru a produce combustibil, vaccinuri sau pentru a creeă alge care să absoarbă dioxidul de carbon din atmosferă.
"Va deveni o unealtă foarte puternică în încercarea de a realiză ce vrem noi în biologie," a spus Venter.
Pe de altă parte, unii biologi susţin că realizarea echipei lui Venter reprezintă un progres important, fără însă a însemna că s-a reuşit producerea de viaţă artificială de la zero.
Ştire preluată de la http://www.infoportal.ro
Probabil că această descoperire va fi folosită (cât de curând) în scopuri militare, pentru crearea de noi arme biologice...dacă atât ne duce capu'
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu